Raport de activitate al inițiativei Seed It Forward în 2017

Anul 2017 a fost unul foarte intens și productiv. Un număr record de evenimente și alte activități organizate și susținute de Seed It Forward, noi cunoscuți și prieteni din aproape toate raioanele ale Republicii Moldova, noi lecții și descoperiri.

Pe de o parte, după toate acestea vrei doar să te odihnești… dar pe de altă parte, am dobândit multă experiență și expertiză care se cer aplicate și dezvoltate mai departe.

Principalele momente ale anului 2017:

  • 22 evenimente de plantare cu voluntari în 13 localități ale Moldovei, plus peste 5 plantări ”străine” consultate, numeroase activități de îngrijire și de monitorizare
  • multe evenimente paralele – fiind trei coordonatori, am putut fi într-o singură zi la câteva plantări în diferite localități
  • сo-organizarea, împreună cu Eco-Village Moldova și EcoVisio, a programului „ActiveOrganic” (februarie-noiembrie 2017)
  • lansarea noului proiect „Ask a Worm” pentru promovarea compostării urbane și a produselor locale
  • procurarea noului echipament și noilor instrumente – ferestraie, încălțăminte de lucru, ruletă de 50 de metri și motoburghiu
  • peste 335 de oameni implicate în activități practice (majoritatea – mai mult decât o singură dată)
  • peste 3400 de puieți și 3500 semințe plantate

Activitățile din 2017:

Februarie – încercare de a lansa campania „Save Ghiocel” în colaborare cu Dumitru Arion din ONG-ul „Viitorul Verde” (detalii).

5 martie – primul eveniment de plantare a anului la Bubuieci: 15 voluntari, circa 150 de puieți de paltin, nu mai puțin de 300-400 ghinzi de stejar roșu. –detalii

18 martie – al doilea eveniment de plantare pe râul Răut, s. Coacăza Roșie (primul a fost în 2016) – 8 persoane, peste 400 de butași de salcie plantați. – detalii

25 martie – participarea la Forumul Ecologic „Green Vision” la Bălți, organizat de inițiativa ”Țara Verde” – în calitate de expozant și speaker pe tema creșterii arborilor. – detalii

De asemenea, 25 martie – incendiu la Bubuieci. Mulți copaci distruși, o parte salvată de mulciul umed. Lecții: mai mult mulci din frunze, mai multă atenție gestionării ierbii uscate, mai puține plantări în locuri publice care nu-s a nimănui. – detalii

1 aprilie – o plantare de teambuilding cu reprezentanții companiei BT Leasing MD, în colaborare cu Eco-Village Moldova. 19 persoane implicate, 120 de copaci plantați.- detalii

11 aprilie – crearea unei pepiniere la școala din Bubuieci. 15 elevi implicați, zeci și sute de semințe de stejar roșu, alun și nuc plantate, precum și doi puieți de castan și unul de migdal dulce. – detalii

Aprilie: continuarea colaborării bazate pe compensarea amprentei de carbon cu asociația MitOst și programul THK (Broșură făcută de THK).

Aprilie 2017 – lansarea programului ”ActiveOrganic”, dedicat promovării practicilor agriculturii organice și creării unei comunități de fermieri și consumatori responsabili. Peste 150 de aplicări, foarte greu de ales acele 25 de persoane pentru primul seminar. – detalii

29 aprilie – activitate de îngrijire la Bubuieci, cu un număr neașteptat de 22 elevi-voluntari. Aproximativ jumătate dintre ei prima dată s-au întîlnit cu Seed It Forward, şi toţi erau veniţi din iniţiativă proprie. Astfel, pe 29 aprilie a fost efectuat un lucru fără precedent – timp de cîteva ore, au fost găsiţi, curăţaţi şi mulciţi toţi copacii şi tufarii care dădeau semne de viaţă: în jurul la o mie. În paralel, voluntarii au aflat / şi-au amintit despre folosul mulciului, despre care parte a copacului este cea mai importantă, depre unde dispare gunoiul, despre simbioză, despre cum să verifici starea unui copac chiar dacă acesta nu are frunze….şi multe-multe altele. – detalii

Mai: puieți de tuia pe balcon. – detalii

6-7 mai – primul seminar din cadrul programului ActiveOrganic. 30 de reprezentanți ai peste 20 de localități și 17 raioane ale Moldovei, cu vârsta cuprinsă între 18 și 67 de ani au împărtășit experiențele, au aflat și au testat în practică principiile agriculturii organice și a permaculturii, precum și au învățat mai multe despre producerea îngrășămintelor organice proprii.(detalii – 1, 2).

Mai – vizita de monitorizare la Bubuieci: de sub pământul ars apar noi copaci! – detalii

27-28 mai – al doilea seminar ActiveOrganic. 30 de participanți din 14 raioane ale Moldovei au aflat despre existența alternativelor locale la producția importată (sau locală, dar chimică) pentru protecția biologică a plantelor și despre resursele informaționale pentru identificarea bolilor și dăunătorilor, despre principalele greșeli și metode de protecție a plantelor; despre situația curentă cu resursele de apă în Republica Moldova, despre care apă poate fi folosită pentru irigație și care nu (și ce se poate de făcut în acest caz). La sfârșit, a fost analizat și sistemul de irigare prin picurare, instalat recent la Eco-Village Moldova. O zi întreagă a fost dedicată vizitei de studii în s. Gura Bâcului, la ferma ”Gori’s Tomatoes”, un exemplu de practicare a agriculturii organice pentru comerț, dar și un model funcțional al Agriculturii susținute de comunitate (Community Supported Agriculture). – detalii

28 mai – luăm cunoștință mai bună cu noii prieteni-plantatori și cu teren de 50 hectare pe care am putea să desfășurăm împreună multe plantări. – detalii

4 iunie – participarea la Ziua Mondială a Mediului. – detalii

10-11 iunie – cel de-al treilea, cel mai mare (38 de participanți în ambele zile) și cel mai intens seminar ActiveOrganic. Două vizite de studiu în raionul Ialoveni – unul cu tematica antreprenoriatului social la s. Răzeni, altul dedicat teoriei și practicii grădinăritului organic la s. Cigârleni; sesiuni pe mic antreprenoriat rural și marketing pentru produse organice, uscarea fructelor și legumelor fără conservanți, atelier despre dehidrator solar, și bazele apiculturii ecologice predate de patru apicultori. – detalii

Iunie – monitorizarea copacilor care au fost plantați la Rîșcova în toamna 2016 Rezultate foarte bune (aproape toți au fost vii, întregi și creșteau), dar copacii totuși se numără toamna. – detalii

23-25 iunie: ideea compostării urbane, despre care ne-am gândit timp de doi ani, s-a apropiat de realitate în cadrul ClimateLaunchpad Moldova Boot Camp, sub denumirea „Mobilitate organică” (detalii).

Iulie: vizita de monitorizare la Bubuieci – mai mulți copaci ”distruși” de foc se renasc! – detalii

Iulie: ateliere de compostare și de dehidrare solară pentru echipa BFC Moldova în timpul retreat-ului lor activ la Eco-Village. – detalii

15-16 iulie – cel de-al patrulea seminar ActiveOrganic, plin cu sesiuni și tematici diverse. Secretele marketingului de succes și mâncarea sănătoasă în teorie și acțiune; uscătoare solare, vizita de studii în livada de nuc; prezentarea inițiativei Seed It Forward; principiile unei livezi roditoare (înființare și lucrări de formare); atelier de coacere a pâinii cu maia; demonstrarea diferitor modele de sere… – detalii

Iulie: proiectul despre compostare urbană își găsește denumirea ”normală” – Ask a Worm, un logo…

…căldări…

…și primii clienți – compania BFC, echipa căreia a fost prima să se îndrăznească să se ocupe în serios de deșeurile sale organice. – detalii

5 august – cel de-al cincilea seminar ActiveOrganic, dedicat dezvoltării ideilor de proiecte înaintate de către participanți. Am avut parte de numeroase discuții și trei harbuji grandioși, dar n-ar fi fost un seminar ActiveOrganic fără un atelier spontan – de data asta, despre creșterea ciupercilor. – detalii

10 august – vizita de monitorizare la salcii în Coacăza Roșie. Zeci de arbuști micuți – exact ceea la ce ne-am gândit când le-am plantat! – detalii

16 septembrie – Finala Națională a concursului de idei de afaceri în domeniul tehnologiilor verzi. Echipa Ask a Worm a luat locul trei, ceea ce înseamnă certificate, cadouri utile și posibilitatea de a participa la Finala Mondială în Cipru. – detalii.

30 septembrie și 1 octombrie – IarmarEco, iarmarocul oportunităților ecologice și al antreprenoriatului social. Seed It Forward a fost responsabil de trei ateliere: ”Cum să compostezi deșeurile organice în apartament sau oficiu?”, ”Cum să alegi mierea bună și cum s-o mănânci?”, și ”Cum să plantezi copaci așa ca ei să crească?” – detalii.

Degustarea diferitor tipuri de miere.

O parte a echipei Seed It Forward, prietenii și produsele ei.

Octombrie – atelier de compostare bokashi pentru Asociația ”Oberliht”, care tot a decis să-și înverzească oficiu. – detalii

13-15 octombrie – co-organizarea activEco Challenge #4: Creștem arbori, un seminar dedicat complet creșterii de arbori. A fost încă devreme de plantat copaci (încă n-au căzut frunzele), dar în afara de asta trainingul a fost plin cu activități informative, la cît de posibil practice. În timpul seminarului, participanții s-au întîlnit cu activiștii din inițiativele WikiWoods și Seed It Forward, au discutat principalele întrebări și provocări de creștere a copacilor, au fost într-o excursie ghidată prin diferite tipuri de plantări, au aflat cum să planteze un arbore și cum să aibă grijă de el, au strîns semințe, au planificat propriile plantări și au primit consultații. Astfel, echipa Seed It Forward și-a asigurat cea mai ocupată luna noiembrie în istoria inițiativei, devenind mentori pentru circa 10 proiecte de plantare în diferite raioane ale Moldovei. – detalii

Totodată, am efectual monitorizarea de toamnă a plantațiilor din s. Rîșcova. Mulți copaci de pe deal au fost mâncați parțial de către calul care păștea acolo sau alte animale domestice, dar totuși erau vii. Ceea ce este interesant e faptul că într-un moment o bucată de pământ s-a rupt și s-a dus jos, împreună cu copacii plantați pe ea… și anume acești puieți se simțeau cel mai bine, au crescut cel mai mult. Așteptăm cu nerăbdare momentul când vor începe să facă semințe!

16-19 octombrie: următoarea dimineață după seminarul despre plantarea arborilor echipa Seed It Forward & Ask a Worm s-a dus în Cipru – pentru a participa la Finala Globală ClimateLaunchpad. N-am ajuns la scena principală, dar proiectul nostru a făcut ca juriul să râdă – și va continua cu sau fără concursuri. Iar pe lângă aceasta, am avut oportunitatea de a ne antrena, de a face cunoștință cu oameni și startup-uri din celelalte 34 de țări participante, să beneficiem de ateliere folositoare și să explorăm Cipru – atîtea plante noi am văzut! – detalii

20 octombrie, pe drumul înapoi în Moldova – o scurtă vizită la Grădina Botanică lui M.M. Gryshko din Kiev. – detalii

22 octombrie, Valea Satului, r-nul Criuleni: monitorizarea rezultatelor lucrului precedent (plantări și altoiri),  curățarea și sortarea semințelor, testarea motoburghiului (împlinirea visului datorită donațiilor strînse și a contribuțiilor făcute de către participanții ActiveOrganic), planificarea evenimentelor de plantare comune și deschiderea sezonului de plantare ”toamna 2017” – plantarea semințelor de stejar, castan și alun! – detalii

Octombrie: o nouă abordare a problemei frunzelor strânse și aruncate / arse – Salvați frunzele! detalii

28 octombrie, Valea Satului – deschiderea noului sezon de plantare cu voluntari, la inițiativa echipei energice Exitpoint.md / True Foresters: tree planting & run & bike & camp’n’talk. Peste 25 de oameni implicați, 150 de puieți de glădiță (gardul viu în jurul viitoarei păduri comestibile) și circa 150 de ”cuiburi” cu ghinzi. – detalii

29 octombrie, satul Inești, r-nul Telenești – plantarea gardului viu de glădiță alături de Vasile și Irina, participanți la programul ActiveOrganic. În pofida vremii schimbătoare (ce soare a fost dimineața, și ce ploaie după amiază!), am pus începutul – 50 de puieți sădiți. Plantarea a fost continuată în următoarele zile, iar noi ca Seed It Forward am învățat, în fine, o lecție importantă: chiar dacă vii de departe și te întâlnești cu prietenii, niciodată nu începe evenimentul cu ceai și mâncare – ori te va prinde ploaia. – detalii

1-2 noiembrie, comunitatea „Sciastlivoie”, r-nul Orhei – am ajutat prietenului și colegului nostru Ivan să-și pregătească solul pentru plantări de primăvara. – detalii

4 noiembrie, Valea Satului: una dintre cele mai reușite plantări în istoria Seed It Forward – plantarea pădurii comestibile la Valea Satului împreună cu circa 40 de voluntari. Luînd în considerație faptul că întregul teren are în jur de 50 de hectare, este un proces de lungă durată, dar de data această am adus un aport semnificativ, plantând și semănând în jur de 500 de arbori – puieți de glădiță pentru gard viu, și semințe de stejar pedunculat, stejar roșu, migdal amar, cais sălbatic, sălcioară, etc. – detalii

După o nouă tradiție lansată toamna această, finalizăm evenimentul cu un cerc în jurul focului, cu mâncare caldă și discuții lente.

7 noiembrie: vizita de monitorizare la salciile de la Coacăza Roșie. Considerând că aici e foarte înaltă presiunea antropică și a animalelor, un rezultat foarte bun. Am făcut concluzii despre procedura de plantare, așteptăm să vedem cum vor arăta în 2018! – detalii

10 noiembrie: susținerea unei mici plantări organizate de doi participanți ai programului activEco-2017. Din Chișinău la Drochia a ajuns suport material și moral sub formă de ceai, mănuși, aparat foto, puieți de plop și ulm, și un coordonator Seed It Forward pentru supraveghere. Împreună cu 15 voluntari – în mare parte, elevii, care înainte de asta au participat la o sesiune de informare realizată de organizatori, dar și alți localnici – s-au plantat circa 30 de puieți de ulm pe malul iazului. – detalii

11 noiembrie, iarăși Valea Satului – o mică, dar frumoasă plantare. Am fost 13 plantatori plus un mic ”desantnik”, și am plantat 32 de puieți de frasin și în jur de 200 de cuiburi de nuc negru, stejar, frasin, prun și alun… și, ca de obicei, am avut parte de discuții și lecții despre miere, livezi, nutriție, agricultură organică, împădurire și multe altele. – detalii

12 noiembrie, Coacăza Roșie, Criuleni – eveniment de plantare activEco / ActiveOrganic, plantarea copacilor într-o grădină pentru a o aduce mai aproape de permacultură. 10 persoane, circa 100 de arbori. – detalii

12 noiembrie, satul Rîșcova, r-nul Criuleni – întîlnirea de încheiere a programului ActiveOrganic. Absolvenții programului și alți prieteni ai agriculturii ecologice -în total, peste 40 – s-au împărtășit cu experiențele lor, au evaluat programul și s-au gândit la următorii pași împreună. Am sărbătorit această zi cu un atelier de producere a Churchkhelei și o mică plantare comună. – detalii

Totalurile programului ActiveOrganic (mai multe detalii aici, mai multe fotografii aici).

ActiveOrganic în acțiune:

13-14 noiembrie, r-nul Sângerei – una dintre cele mai importante plantări ale anului: crearea gardului viu pentru livada lui Eugen, fondatorul Seed It Forward, care mereu ajută altora să crească arbori și nu doar, dar trebuie cumva să reușească să planteze și la dânsul. Cu ajutorul motoburghiului și a unei echipe vesele, în două zile au fost plantați în jur de 450 de puieți de glădiță. Să încerce să nu să se prindă! – detalii

18 noiembrie, satul Păpăuți, r-nul Rezina – plantarea unei dintre participantele activEco, care demult visa să planteze arbori la grădinița satului ei natal. Am planificat plantarea împreună, și unul dintre coordonatori s-a dus la nord ca să supravegheze și să ajute la eveniment. Cu implicarea celor circa 35 de voluntari din satele Păpăuți și Lipceni s-au plantat în jur de 70 de puieți de brad, mesteacăn, tei, stejar roșu, arțar, catalpă, carpen, frasin, ulm și călin – detalii

18 noiembrie – „Plantarea de sâmbătă în grădina lui Ion” – de asemenea, o plantare activEco / ActiveOrganic la satul Mândrești, r-nul Telenești. 10 oameni implicați, 95 de puieți de nuc, glădiță, cătină, călin pe perimetrul gospodăriei țărănești a familiei Furculiță.  – detalii

22-23 noiembrie – echipa Seed It Forward a asistat la înverzirea teritoriului din preajma Centrului de Excelenţă în Construcţii din Chișinău (proiectul activEco), plantând cu ajutorul celor 40 de elevi și profesori ai colegiului peste 50 de puieți de frasin, carpen, ulm și plop, și patru puieți de tuia. – detalii

25 noiembrie – „Plantarea în nori” pe unul dintre cele mai înalte dealuri din Moldova, lângă satul Temeleuți, r-nul Călărași, unde am ajutat fermierilor începători, Vasile și Nicolae, să pregătească terenul pentru o livadă. Am fost 9 oameni, am plantat peste 200 de copaci pioneri ca să amelioreze solul, printre care am pus cătină și o mulțime de semințe de alun, ca să răsară sub protecția pionerilor. – detalii

25 noiembrie – o mică plantare la Dănceni, r-nul Ialoveni, organizată de participantul programului activEco-2017 și fermierul ecologic, Vitalie Pintilei, cu susținerea lui Ivan Chiriac din partea echipei Seed It Forward. S-au plantat 140 de puieți pentru a fixa o pantă adiacentă localității. – detalii

26 noiembrie – ultima plantare de toamnă la Valea Satului. Am fost 15 oameni, am plantat în jur de 150 de puieți (frasin, carpen, cătină și ulm) și o mulțime de semințe, și, după tradiție, am încheiat ziua cu o cină caldă, ceai și discuții la rug. – detalii

15 decembrie – al doilea eveniment de plantare la Temeleuți, pentru a termina puieții care au rămas. Au fost mulți doritori, dar o singură mașină, de asta au participat doar cei care încă n-au fost pe teren. Au avut parte de foarte mult glod și au fost nevoiți să se ridice în deal pe jos (aproape o oră cu toate instrumentele și puieții), dar și de un cer însorit. Așa, în mijlocul lunii decembrie, s-au plantat încă peste o sută de copaci pioneri. – detalii

Decembrie: Ask a Worm în practică – deșeurile organice fermentate de la Ambasada Suediei sunt luate și transportate la s. Valea Satului, unde va urma încă o fază de compostare, și după aceasta compostul va putea fi folosit în procesul de creștere a arborilor. – detalii

Decembrie: puieți de tuia cu vârsta de 9 luni la balcon… – detalii

…și în școală de puieți la Sângerei. – detalii

Am fi vrut să facem ceva despre brazi de anul nou – ceva despre plantarea lor în ogrăzi. Brazii artificiali sunt, totuși, artificiali, brazii naturali sau sunt tăiați, sau suferă de căldură în vazoane. Am dori să promovăm un copac viu care înlocuiește toate acestea, în sens că un copac ”corect” trebuie să fie afară și să crească an de an. – detalii
Însă, această înseamnă mult lucru cu comunitatea, inclusiv instruirea despre procedura corectă de plantare, și anul acesta n-am avut destulă energie, timp și alte resurse la sfârșitul anului.

Pare că atât!

Principalii parteneri / sponsori în 2017:

logo_eco-village logo_mitost logo_THK
logo_academia_nicolae_dumitrescu logo_wikiwoods logo_mitoc_group
logo_caux_iofc logo_moore_stephens logo_mega
logo_UNDP starnet

Și, desigur, o mulțume de persoane fără logouri – ne vedem!

Planuri pentru anul 2018:

– organizarea plantărilor de coniferi – dacă avem parte de vremea agreabilă (destul de rece, ca să înghețe pământul),
– continuarea creării de pădure comestibilă,
– mai multe experimente și perfecționarea metodelor de creștere a copacilor în condiții grele,
– mai multe activități educative, mai multe activități în regiuni,
– mai mult timp dedicat proiectului Ask a Worm,
– mai mult material grafic pentru scopuri educative și pentru creșterea nivelului de conștientizare.

***

Photo credit: Gabriela Isac, Nicu Negară și alții.